autocunoaștere_ipsi

– Mergi la psiholog, serios!

– Ce treabă are psihologia cu mine? Să mergi tu, eu sunt sănătos la cap!

 

Poate ca ai reacționat astfel sau mai dur, dacă ți-a făcut cineva o aluzie ori ți-a spus direct ceva similar cu scenariul de mai sus. Lucrul pe care nu îl știi sau pe care nu l-ai luat în seamă este acela că poate persoana care ți-a spus aceste cuvinte, dincolo de mesajul toxic, ar fi putut să îți aducă în prim plan un univers cu totul nou. Poate dacă ai avea deschiderea să cauți partea pozitivă a scenariului ai avea de câștigat. Da, ai putea câștiga din plin!

Anatomia și fiziologia, pe care le tratează medicina prin specializările ei tratează structura, forma și funcționarea corpului fizic, precum și ale organelor din corp. În paradigma ciberneticii, acestea la un loc pot echivala cu zona hardware. Dar, așa cum ai sesizat, dincolo de corpul acesta, există un corp secund, psyche, după cum l-a denumit acum aproape 2500 de ani Platon, filozoful grec, în Republica. Iar psihicul are ca echivalent zona software.

De mai bine de 100 de ani, psihologia, prin instrumentele sale validate și prin școlile sale cu diverse metodologii oferă beneficii atât celor trimiși la psiholog de către ceilalți (cei care “au probleme”), cât și celor care merg de bună voie la cabinetul specialistului (cei care vor să performeze din ce în ce mai bine).

În aproape toate cazurile este vorba despre decepții, adică situații din trecut și prezent – ceva ce am avut și nu mai avem, ceva ce am fi vrut să avem și nu am avut – ori din viitor, atunci când căutăm să ne pregătim cât mai bine pentru a diminua potențiale decepții, pentru a fi mai adaptați, mai performanți.

Cu aceste situații vine clientul către IPSI – Centrul de coaching, psihoterapie și dezvoltare personală. Aici este întâmpinat și susținut de către un coleg, de profesie psiholog, adică de un ghid în autodescoperirea și reevaluarea propriei realități. Aici clientul, trimis ori sosit de bună voie, găsește sprijinul și înțelegerea personală de care are atâta nevoie, în maximă confidențialitate; găsește soluțiile sale în rezolvarea conflictelor din propria viață; intră într-o relație pozitivă, constructivă, de continuă îmbunătățire pe acele zone ale vieții pe care le vizează.

Te aștept, dacă îți propui să construim. La un workshop, alături de alți 5-6 participanți, sau la o ședință individuală. În orice format alegi, eu te invit la reevaluarea emoțiilor care generează gânduri… care creează reacții…, care generează situații…, care produc realități…, care îți construiesc realitatea.

Ce îți rămâne de spus și mai ales, de făcut?

Nu-ți (l)ipsi!

 

psih. Romulus Vătășescu-Balcan

 

P.S.: Organizăm lunar, la sediul nostru sau al companiei tale workshopuri cu teme constructive: comunicare, despre sine, stil de viață, succesul vieții tale, relaționarea de succes etc.

Solicită informații suplimentare pe e-mail sau telefonic.