Psih. Irina Vătășescu

Copiii nu se nasc agresivi. Ei își exprimă nevoile în forma care dă cele mai rapide rezultate pentru a obține ceea ce le lipsește.

Agresivitatea la copii este, pe bună dreptate, asociată adesea cu frustrarea, sau păgubirea/privarea copilului de ceva ce el resimte că nu primește îndeajuns. Asta nu înseamnă, desigur, că părintele este vinovat, a greșit cu ceva sau nu are cale de ieșire. Interpretarea pe care o dăm acțiunilor copiilor este cel mai frecvent în   abordare adultă, omițând faptul că micuțul din fața noastră are alte filtre de interpretare, în   funcție de modul în   care și-a însușit explicarea anumitor situații. Deseori, el interpretează mici fascicole din exprimarea adulților din jurul lui ca fiind adevărate tragedii, din simplul motiv că îi lipsește informația sau că informația nu este înțeleasă pe deplin. El generalizează apoi aceste fascicole și devine din ce în ce mai greu să le identificăm și corectăm, pe măsură ce copilul crește.

Să ne amintim (A. Adler): “copilul nu este un adult în   miniatură!” Cu alte cuvinte, pentru a înțelege nevoile lui, nu trebuie să evaluăm situația cu ochii unui adult, ci să păstrăm contactul cu lumea copilului, cu evoluția lui de la o zi la alta, cu informațiile care îi lipsesc și să îl susținem să își aducă o contribuție proprie la activitățile familiei, din care să rezulte un beneficiu clar: a conta pentru ceilalți.

Abordarea agresivității la copiii de 6-12 ani se face după ce se identifică destul de clar contextul în   care apar aceste manifestări, durata, intensitatea, persoanele față de care se manifestă acest comportament. La ce stimuli copilul încetează, pentru cât timp, acest comportament? La fel ca majoritatea problematicilor Parentingului, soluția nu este acțiunea unică de a înlătura un simptom, ci structurarea unei relații pe principii care să treacă testul vremii și să îl ajute pe copil să își structureze resurse interne pentru a face față viitoarelor solicitări ale vieții, într-un mod armonios și care să îi aducă beneficii.

Firește, copiii pot avea reacții agresive și cand suntem la cumpărături, dacă nu primesc o ciocolată, iar asta nu înseamnă că o va primi în   urma acestui comportament. Să nu uităm, însă, că până să ajungem la aceste reacții în   fata ciocolatei, el si-a exersat deja agresivitatea în   fața părintelui și, cel mai probabil, a primit ceea ce îi lipsea pe moment, însă nu și ceea ce îi lipseste în   mod esențial. De aici și generalizarea comportamentului lui în   orice situatie în   care nu primește ceea ce solicita sau îi lipseste.

 Comportamentul agresiv la copiii mici – informații utile pentru identificarea problemei

  1. Reacțiile copilului – cât de des este agresiv, în decursul unei zile, cât durează, care este răspunsul care îl liniștește?
    1. copilul este agresiv prin țipete, vorbește tare, nu îi lasă pe ceilalți să vorbească și se liniștește când i se atrage atenția însă pentru puțin timp – în acest caz copilul tău nu simte că i se acordă atenția dorită, că este important, vizibil, prezent și recunoscut de cei din jur. Soluția este să îi arăți că îl asculți, nu doar că îl auzi, să dai semnificație relației și schimbului de idei, de a i se spune calm, fără agresivitate, că îl asculți și îi acorzi atenția ta.
    2. copilul este agresiv verbal și plânge când nu obține ceea ce-și dorește, vrea să conducă, minte, nu ascultă – este posibil să fi intrat într-o luptă pentru obținerea puterii. Este conștient de inteligența sa și nu se poate subordona, căutând să își expună puterea. Soluția optimă pentru a combate comportamentul agresiv este, în acest caz, să îl implici activ pe copil în sarcini rezonabile vârstei și contextului, pentru a aduce o contribuție familiei sau sieși prin inteligența sa. Astfel, va folosi puterea inteligenței sale pentru a contribui, nu pentru a lupta.
    3. copilul este violent, în urma agresivitatii verbale, loveste, tranteste, se opreste doar cand fac un alt copil sa planga sau cand adultul este ranit intr-un fel sau altul din atitudinea sa, în   cautare permanenta de razbunare. în   acest caz, e posibil sa sufere și cel mai bun răspuns la acest comportament este sa fii atent cand nu se descurca și sa îl sustii, sa îl ajuti sa se simta ocrotit, aparat, inclus, și sa îl orientezi catre a face bine celor care au nevoie de ajutorul lui.
  2. Reacțiile tale – ce simți când copilul are un comportament agresiv?
    1. Dacă te simți enervat/ iritat, cel mai probabil ți-a fost solicitată atenția peste măsura pe care tu o consideri rezonabilă – reține : măsura e a lui și se modifică în timp, pe măsură ce crește;
    2. Frustrare, îți este pusă sub semnul întrebării autoritatea – cel mai probabil s-a dus o luptă de putere;
    3. Dacă te numeri printre acei părinți care se simt răniți, personal, în urma reacțiilor copilului tău, este posibil ca el să caute o cale de răzbunare în   urma unei suferințe. De cele mai multe ori motivul suferinței lui nu este vizibil, camuflând cu succes ceea ce îl doare și întorcând suferința spre ceilalți.

 Concentrează-te pe aspectele pozitive, nu doar pe furia și agresivitatea copilului

Fiecare relație părinte-copil este unică. Cel mai potrivit pentru a avea grijă de copilul tău ești tu, așadar înarmează-te cu răbdare și cu multă informație. Fii cald și ferm cu copilul tău și scoate autoritatea din abordarea copilului de zi cu zi. Copilul învață de la tine cum se gestionează emoțiile negative, frustrările, luptele de putere, agresivitatea. Felul în care te comporti, nu doar cu el ci și cu ceilalti, va sădi în   el reacții proprii, în timp.

Abordarea adecvata este cea a întregului, care este mai mare decât suma părților. Nu aborda comportamentul  agresiv ci copilul ca întreg, nu te concentra pe lucrurile negative, ci pe cele pozitive și echilibrate, nu îi oferi iubirea ta condiționat de atitudinea lui, ci în   mod necondiționat, găsește soluții împreună cu copilul, fără a acționa asupra lui.

  • Informează-te, pe cât posibil, discutând cu un consilier/ psiholog/ psihoterapeut. Învățarea din cărți este subiectivă și știm cu toții că, atunci când citim despre simptome, avem impresia ca le avem pe toate, regăsim nuanțe din fiecare problematica și mergem la cele mai dure modalități pentru a ne trata. Discută cu acesta despre întregul context în care se formează copilul tau, ramanand deschis la perspectivele existente și cooperând împreună cu copilul în   permanență.
  • Verifică anturajul familial și acordă atenție răspunsului tău în fața persoanelor agresive din jur.
  • Evită pedepsele, care au un efect 100% negativ asupra copilului, orientându-l spre autoritate ci nu spre rezolvarea situațiilor de viață. Îl va conduce spre lupte de putere în loc să îi deschidă perspectiva asupra găsirii soluțiilor în sarcinile viitoare ale vieții. Înlocuiește-le cu explicarea consecințelor acțiunilor sale, pentru a-l îndruma să devină responsabil și anticipativ în viitor, iar pentru greșelile déjà făcute, găsește cu el modalități prin care să contribuie la repararea situației și gesionarea comună a consecințelor. Este vital ca el să învețe rezolvarea greșelilor, nu pedepsirea lor.
  • Rămâi constructiv pentru a clădi, cărămidă cu cărămidă, o relație părinte copil sănătoasă.

Succes!