0771 181 005|contact@ipsi.ro

Feminitate/ masculinitate

//Feminitate/ masculinitate
­

Feminitate/ masculinitate

Trăim într-o societate confuză, o societate în care identitatea individului nu mai există, nu mai contează dacă eşti bărbat sau femeie, ci doar nivelul de “putere” la care ai ajuns. Uităm esenţa sufletului nostru, şi învăţăm pe măsură ce ne maturizăm să ignorăm adevăratele nevoi, să le îngropăm sub teancuri de diplome, target-uri şi cerinţe sociale.

Carl Gustav Jung a introdus în scrierile/ teoriile sale noțiunile Animus şi Anima, ca elemente definitorii ale psihicului masculin și feminin. Astfel, el susţine că de la naştere, în psihicul nostru există “bărbatul” şi “femeia”, iar mai târziu în viaţă, o dată cu evoluția corpului fizic, psihicul se dezvoltă ajungând să avem un sex dominant, iar celălalt sex va fi complementar. Aceasta poate fi o explicaţie a faptului că există femei cu înclinaţii spre raţional (calitate specific masculină) şi bărbaţi ce sunt mai sentimentali/sensibili (calitate din spectrul feminin).

În societatea actuală, această latură a psihicului opusă genului persoanei (Animus accentuat la femei, respectiv Anima la bărbați), a cărei prezență este “sănătoasă/ normală”, este adusă foarte mult la suprafaţă şi tinde să “creeze” personaje confuze, ipostaze în care individului îi este din ce în ce mai dificil să se regăsească, să se înţeleagă şi să îşi accepte rolul în societate. Ca urmare, bărbaţii rămân fără masculinitate și femeile îşi pierd feminitatea, poate ca urmare a curentului feminist. Emanciparea femeilor a avut la bază un concept bun – eliberarea femeilor din subjugarea bărbaţilor – însă feminismul extrem a dus prea departe această mişcare; s-a vrut egalitate între sexe, iar pentru asta femeile au ajuns să caute să demonstreze că şi ele pot face tot ceea ce fac bărbaţii, ba chiar mai bine în unele cazuri. Astfel, deseori femeia şi-a pierdut feminitatea, s-a masculinizat, și-a acutizat dorinţa de putere şi și-a diminuat afectivitatea şi chiar maternitatea.

Pe parcursul a mii de ani, specia noastră a evoluat și a concluzionat că este mai adecvat ca femeia să activeze în zona sigură/ adăpostită, pentru a avea grijă de copii şi gospodărie, iar bărbatul în procurarea hranei şi apărarea teritoriului. Această diviziune a sarcinilor a apărut din nevoia de supravieţuire, aplicând predispoziţiile sexelor. Desigur, aceasta nu înseamnă că trebuie să rămânem îngrădiţi în acest şablon, fără a evolua, însă putem rămâne racordați la acest tipar în care ştim deja că ne potrivim și să păstrăm încărcătura simbolică şi tradiţională a rolului pe care îl avem.

Dincolo de stil – din punct de vedere vestimentar femeile poartă haine masculine, iar bărbaţii pun mai mult accent pe aspectul exterior – studiile recente demostrează că aceste schimbări se pot sesiza chiar şi din punct de vedere fizic/ fiziologic, prin modificarea aspectului facial dezirabil al prototipurilor feminine (actrițe/ alte personalități marcante), creșterea nivelului de testosteron la femeie, respectiv scăderea la bărbat. Pe cale de consecință, comportamentul și postura dominante se întâlnesc din ce în ce mai des la femeie, iar expresia facială şi trăsăturile feminine se masculinizează; bărbaţii încep să preia din înfăţişare, stil și atitudini mai feminine.

Un factor suplimentar îl constituie dezvoltarea tehnologiei care, pe de o parte, a facilitat un trai mai bun, dar a determinat, pe de altă parte, o lipsă de implicare pe toate planurile familiei. Job-ul solicitant şi extenuant, lipsa timpului petrecut alături de cei apropiaţi duc la o comunicare superficială şi un deficit major în implicarea pe plan personal. Aceste schimbări nu sunt lipsite de consecinţe, ci duc la o lipsă de complementaritate în viaţa de cuplu şi familie, la o cvasi-inversare a rolurilor.

Ce putem face?

Pentru început, să înțelegem că însăși lipsa respectului pentru femei/ calități feminine a generat societatea unde femeile au fost considerate inferioare. Chiar dacă aparent femeile au drepturi în aceste vremuri, respectul încă nu este prezent – respectul faţă de feminitate, nu faţă de femeile masculinizate care abandonează propria feminitate din dorința de a fi tratate corect.

Practic, în contemporaneitate, femeile se adaptează la o lume injust centrată pe valori masculine; cu cât vom trata mai serios subiectul acesta și vom construi o viziune mai tolerantă, respectuoasă și echilibrată a diadei clasice – relaționarea dintre femeie și bărbat – cu atât va fi mai constructivă lumea în întregul ei.

Un alt pas major în rezolvarea acestei situaţii este însăşi conştientizarea ei. Ca femeie, este necesar să-ţi accepţi feminitatea cu tot ce implică aceasta: instinctul feminin, latura emoţională, rolul matern, sensibiliatea, tandreţea, capacitatea de comunicare şi empatie, dimensiunea ludică. Pentru a-ţi accepta masculinitatea, ca bărbat ai a-ţi asuma: gândirea raţională, rolul patern, capacitatea de a oferi protecţie, siguranţă şi stabilitate, spiritul competitiv. Fiind asumate aceste caracteristici ale fiecărui gen, vom putea determina redobândirea identităţii.

Astfel, se poate crea cu o mai mare uşurinţă complementaritatea în viaţa de cuplu, o simfonie perfectă şi firească între bărbat şi femeie.

 

psih. Roman Andreea

 

Referinţe bibliografice:

1.    Carney, Dana R.; Cuddy, Amy J.C.; Yap, Andy J. (2010). “Power posing: Brief nonverbal displays affect neuroendocrine levels and risk tolerance.” Psychological Science, 21, 1363-1368, http://www.decisionlab.harvard.edu/CPL/Cuddy/2010_carney_cuddy_yap_psych_science.pdf

2.    Gray, Jordan (2014) “8 Powerful Exercises To Increase Your Masculine Energy”, https://www.jordangrayconsulting.com/2014/01/exercises-to-increase-your-masculine-energy/

3.    Highfield, Roger (2005) “Attractive women are more than just a pretty face”, The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1502002/Attractive-women-are-more-than-just-a-pretty-face.html

4.    Hofstede, Geert (2001) “Culture’s Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations”, 2nd edition, p 297.

5.    Lichten, Edward M. (2011), “Testosterone Information”, US Doctor, http://www.usdoctor.com/testone.htm

6.    Macrae, Fiona (2012) “Is infidelity written all over a man’s face? Angular jaw, square chin and prominent brow suggest man is prone to cheating”, Daily Mail, http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2243109/Is-infidelity-written-mans-face-Angular-jaw-square-chin-prominent-brow-suggest-cheating.html

7.    Nair, Swati (2013) “The Tactics and Critical Analysis of FEMEN”, Nirmukta, http://nirmukta.com/2013/05/10/the-tactics-and-critical-analysis-of-femen/

8.    Pontikos, Dienekes (2008) “Which of these two women is more attractive? (updated)”, Dienekes’ Anthropology blog, http://dienekes.blogspot.ro/2008/03/which-of-these-two-women-is-more.html

9.    Teta, Jade (2013) „Female Hormones: Estrogen (Oestrogen) & weight loss”, Metabolic Effect, http://www.metaboliceffect.com/female-hormones-estrogen/

10. lector. univ. dr. Adrian Sonea (2015) „Revoluţia genului – spre o societate fără inimă? Feminismul, între politică şi ştiinţă”

Crescut de calculator, educat de internet

“Am fost crescut de calculator și educat de internet” acestea au fost cuvintele unui client în prima ședințã de terapie, când vorbeam despre pãrinții sãi. Aceste cuvinte au rãmas cu mine de atunci pentru cã [...]

By |July 20th, 2017|Categories: News|0 Comments

Curajul pentru CER™ (by IPSI)

Ești familiarizat(ă) cu evenimentele CSR? Te invit să pornim împreună într-un demers nou, consistent pentru angajamentul și claritatea decizională a personalului tău: Corporate Employee Responsibility (CER™ by IPSI) Consider că acest concept este extraordinar de [...]

By |March 17th, 2017|Categories: Articole cu stil. Nu lipsi!|0 Comments

Feminitate/ masculinitate

Trăim într-o societate confuză, o societate în care identitatea individului nu mai există, nu mai contează dacă eşti bărbat sau femeie, ci doar nivelul de "putere" la care ai ajuns. Uităm esenţa sufletului nostru, [...]

By |March 16th, 2017|Categories: News|0 Comments

Privitul păsărilor şi mindfulness-ul

Psih. Cristina Enescu Sunt foarte multe studii care confirmă lucruri ştiute , aş putea spune chiar de bun simţ. Acest studiu este despre faptul că persoanele care trăiesc mai aproape de natură, de păsări, de [...]

By |March 15th, 2017|Categories: Articole cu stil. Nu lipsi!|0 Comments

Cum funcționează psihologia și psihoterapia?

psih. Irina Vătășescu-Balcan Deși în zilele noastre psihologul (cum deseori este numit și psihoterapeutul și psihiatrul) este un specialist pe care este bine să îl frecventezi cel puțin în câteva situații importante din viață, fără [...]

By |March 12th, 2017|Categories: Articole cu stil. Nu lipsi!|0 Comments

Agresivitatea la copiii de 6-12 ani

Psih. Irina Vătășescu Copiii nu se nasc agresivi. Ei își exprimă nevoile în forma care dă cele mai rapide rezultate pentru a obține ceea ce le lipsește. Agresivitatea la copii este, pe bună dreptate, asociată [...]

By |January 3rd, 2017|Categories: Articole cu stil. Nu lipsi!|0 Comments
By |March 16th, 2017|News|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment