Pe internet, pe YouTube existã filmulețe despre orice, cum sã te bãrbierești sau cum sã îți aranjezi pãrul etc. Orice! Nu mai e nevoie de un pãrinte care sã îți ofere educația. Vezi un filmuleț și afli cum se face.

Pe internet ai grupuri care te susțin atunci când ai nevoie, nu trebuie sã îi cunoști, le povestești viața și ei te vor sfãtui în locul pãrinților.

Pe internet gãsești o aplicație pentru orice, nu e nevoie sã te mai ducã pãrintele la medic, ai gãsit deja diagnosticul pentru suferința ta. Gãsești de toate: ai și depresie și paranoia și borderline și schizofrenie și tot.

Calculatorul și internetul sunt mama și tata, iar banii sunt dragostea primitã. Astfel mãsura iubirii unui pãrinte pentru copil o reprezintã banii, cu cât suma de bani este mai mare cu atât este mai iubit.

Când vãd singurãtatea acestor adolescenți și tineri adulți crescuți și educați de calculator și internet, fac tot ce îmi stã în puteri sã ajut pãrinții sã conștientizeze cã acestea nu sunt o soluție.

Într-o salã de așteptare sau la restaurant, în orice loc unde un copil s-ar putea plictisi, i se baga sub nas RAPID un telefon cu internet. Sã nu se plictiseascã sãracu’ sau “sã nu mã deranjeze” sau “sã putem vorbi și noi liniștiți” sau… sau…

Nici nu mai conteazã motivul, pentru cã efectele acestui consum de internet își vor produce efectele indiferent de motivele pãrintelui.

Efecte?! N-am sã citez din studii, am sã vã vorbesc despre tinerii pe care îi vãd eu în terapie, crescuți și educați de calculator și internet :

– depresie

– inadecvare emoționalã (am s-o numesc așa deoarece majoritatea nu știu ce sã facã cu emoțiile lor, cum sã le gestioneze etc.)

– timiditate excesivã

– nu știu sã gestioneze relațiile sociale

– nu au rezistențã la frustrare

– așteptãri și standarde nerealiste

– nu fac fațã eșecului

– imagine distorsionatã a realitãții sociale

– mulți nu au prieteni și nu știu sã gestioneze prieteniile

– prieteni virtuali

– trãiesc în lume virtualã

– probleme legate de identitatea sexualã

– probleme legate de percepția corporalã și standard nerealist al felului în care trebuie sã arate

– probleme de atașament – nu știu sã lege și sã menținã relații

– izolare – își petrec tot timpul în casã la calculator

– fobie socialã
– cyber bullying

Am vorbit cu o prietenã care lucreazã exclusiv cu copii și am întrebat-o ce a observat ea la copii care vin la ea, la cei care sunt lãsați sã petreacã foarte mult timp în fața televizorului (calculator, tabletã, telefon)

Carmen Cãlin, Psiholog Clinician Copii :

– sunt mai agitați

– hiperactivitate

– capacitatea de concentrare a atenției redusã, ușor distrași de stimuli

– cei mici pânã în 6 ani au probleme cu atenția, se focuseazã greu, orice sunet îi distrage,

– pânã în 3 ani au întârzieri majore în limbaj (întârzieri foarte mari în limbaj, uneori ajunge sã se confunde cu autismul)

– întârziere în autonomie personalã – copilului i se dã totul fãrã sã facã efort (de exemplu: i se aduce mâncarea când se uita la TV)

– nu au inițiative

– nu știu sã se joace

– nu știu sã interacționeze cu alți copii

– nu știu ce sã facã cu jucãriile

– întârziere în limbajul expresiv

Când vorbesc cu pãrinții despre consumul de TV, calculator, internet, tabletã și telefon susțin cu tãrie ca acestea toate cumulate trebuie sã fie la copiii de peste 3 ani de maxim 2 ore pe zi. Deoarece, încã nu cunoaștem efectele pe termen lung ale unui consum mai mare, abia acum începem sã le vedem și sã le simțim.

Telefonul, de exemplu, este un instrument, îl folosim sã comunicam cu persoane aflate la mare distanțã, apoi sã folosim instrumentele atașate, gen e-mail, browser etc. și abia la final are rol de instrument de distracție: Facebook, YouTube etc.

Copii au nevoie în primul rând de iubire, de relația cu pãrintele, de educația provenitã din experiența voastrã.

Calculatorul și internetul NU sunt mama și tata, iar banii NU înlocuiesc dragostea!

Te invit să pornim împreună într-un demers nou, consistent pentru angajamentul și claritatea decizională a personalului tău: Corporate Employee Responsibility (CER™ by IPSI)

Consider că acest concept este extraordinar de util .

CER = personal împlinit și conștient

CER = performanță ridicată

CER = responsabilitate a rezultatelor.

Îți lansez această provocare în calitate de inovator, antreprenor, leader și fost corporatist – actualmente colaborator extern corporatist. Nu ne cunoaștem încă, astfel că mă simt datoare să îți spun lucrurile relevante despre mine, pentru a-ți transmite puțin din angajamentul meu vocațional în profesie.

Întreaga activitate profesională, alături de practica proprie și de dezvoltarea personală în psihanaliză au constituit fundamentele unei experiențe consistente, lucrând în instituţii din domeniul medical și bancar, unde am petrecut peste 16 ani de activitate profesională.

După acești ani în care am avut privilegiul de a fi interacționat, format, ascultat peste 500 de oameni anual, prin interacțiuni directe, training, coaching sau ateliere, am ales să mă ocup de cei din jur încă mai aprofundat, mergând la sursă, pentru a le fi alături în cel mai util drum pe care îl poate face fiecare individ: către sine.

Practica terapeutică presupune deseori abordare grupală, evaluare și consiliere psihologice de cuplu sau familie ori individuală. Știu că a excela în ceea ce faci nu poate fi rezultatul celorlalți, al contextelor de viață, al întâmplării. Am considerat faptul că fiecare individ este unic o axiomă. Sunt recunoscătoare pentru faptul că ani de zile am absorbit precum un burete educație informală bazată pe principii corecte: încrederea în potențialul individual, meritocrație, egalitarism și cooperare, responsabilitate, autodepășire.

Pentru companiile interesate oferim abonamente customizate, conforme cu aceste principii.

Eu știu că, oricine ai fi și orice ai face, cu siguranță faci alegerea perfectă conform cu propria harta cognitivă și că TU ești cea mai bună versiune a ta, așa că… nu-ți (l)ipsi!

psih. Irina Vătășescu-Balcan

entrepreneur & manager

Carl Gustav Jung a introdus în scrierile/ teoriile sale noțiunile Animus şi Anima, ca elemente definitorii ale psihicului masculin și feminin. Astfel, el susţine că de la naştere, în psihicul nostru există „bărbatul” şi „femeia”, iar mai târziu în viaţă, o dată cu evoluția corpului fizic, psihicul se dezvoltă ajungând să avem un sex dominant, iar celălalt sex va fi complementar. Aceasta poate fi o explicaţie a faptului că există femei cu înclinaţii spre raţional (calitate specific masculină) şi bărbaţi ce sunt mai sentimentali/sensibili (calitate din spectrul feminin).

În societatea actuală, această latură a psihicului opusă genului persoanei (Animus accentuat la femei, respectiv Anima la bărbați), a cărei prezență este „sănătoasă/ normală”, este adusă foarte mult la suprafaţă şi tinde să „creeze” personaje confuze, ipostaze în care individului îi este din ce în ce mai dificil să se regăsească, să se înţeleagă şi să îşi accepte rolul în societate. Ca urmare, bărbaţii rămân fără masculinitate și femeile îşi pierd feminitatea, poate ca urmare a curentului feminist. Emanciparea femeilor a avut la bază un concept bun – eliberarea femeilor din subjugarea bărbaţilor – însă feminismul extrem a dus prea departe această mişcare; s-a vrut egalitate între sexe, iar pentru asta femeile au ajuns să caute să demonstreze că şi ele pot face tot ceea ce fac bărbaţii, ba chiar mai bine în unele cazuri. Astfel, deseori femeia şi-a pierdut feminitatea, s-a masculinizat, și-a acutizat dorinţa de putere şi și-a diminuat afectivitatea şi chiar maternitatea.

Pe parcursul a mii de ani, specia noastră a evoluat și a concluzionat că este mai adecvat ca femeia să activeze în zona sigură/ adăpostită, pentru a avea grijă de copii şi gospodărie, iar bărbatul în procurarea hranei şi apărarea teritoriului. Această diviziune a sarcinilor a apărut din nevoia de supravieţuire, aplicând predispoziţiile sexelor. Desigur, aceasta nu înseamnă că trebuie să rămânem îngrădiţi în acest şablon, fără a evolua, însă putem rămâne racordați la acest tipar în care ştim deja că ne potrivim și să păstrăm încărcătura simbolică şi tradiţională a rolului pe care îl avem.

Dincolo de stil – din punct de vedere vestimentar femeile poartă haine masculine, iar bărbaţii pun mai mult accent pe aspectul exterior – studiile recente demostrează că aceste schimbări se pot sesiza chiar şi din punct de vedere fizic/ fiziologic, prin modificarea aspectului facial dezirabil al prototipurilor feminine (actrițe/ alte personalități marcante), creșterea nivelului de testosteron la femeie, respectiv scăderea la bărbat. Pe cale de consecință, comportamentul și postura dominante se întâlnesc din ce în ce mai des la femeie, iar expresia facială şi trăsăturile feminine se masculinizează; bărbaţii încep să preia din înfăţişare, stil și atitudini mai feminine.

Un factor suplimentar îl constituie dezvoltarea tehnologiei care, pe de o parte, a facilitat un trai mai bun, dar a determinat, pe de altă parte, o lipsă de implicare pe toate planurile familiei. Job-ul solicitant şi extenuant, lipsa timpului petrecut alături de cei apropiaţi duc la o comunicare superficială şi un deficit major în implicarea pe plan personal. Aceste schimbări nu sunt lipsite de consecinţe, ci duc la o lipsă de complementaritate în viaţa de cuplu şi familie, la o cvasi-inversare a rolurilor.

Ce putem face?

Pentru început, să înțelegem că însăși lipsa respectului pentru femei/ calități feminine a generat societatea unde femeile au fost considerate inferioare. Chiar dacă aparent femeile au drepturi în aceste vremuri, respectul încă nu este prezent – respectul faţă de feminitate, nu faţă de femeile masculinizate care abandonează propria feminitate din dorința de a fi tratate corect.

Practic, în contemporaneitate, femeile se adaptează la o lume injust centrată pe valori masculine; cu cât vom trata mai serios subiectul acesta și vom construi o viziune mai tolerantă, respectuoasă și echilibrată a diadei clasice – relaționarea dintre femeie și bărbat – cu atât va fi mai constructivă lumea în întregul ei.

Un alt pas major în rezolvarea acestei situaţii este însăşi conştientizarea ei. Ca femeie, este necesar să-ţi accepţi feminitatea cu tot ce implică aceasta: instinctul feminin, latura emoţională, rolul matern, sensibiliatea, tandreţea, capacitatea de comunicare şi empatie, dimensiunea ludică. Pentru a-ţi accepta masculinitatea, ca bărbat ai a-ţi asuma: gândirea raţională, rolul patern, capacitatea de a oferi protecţie, siguranţă şi stabilitate, spiritul competitiv. Fiind asumate aceste caracteristici ale fiecărui gen, vom putea determina redobândirea identităţii.

Astfel, se poate crea cu o mai mare uşurinţă complementaritatea în viaţa de cuplu, o simfonie perfectă şi firească între bărbat şi femeie.

psih. Roman Andreea

Referinţe bibliografice:

1.    Carney, Dana R.; Cuddy, Amy J.C.; Yap, Andy J. (2010). “Power posing: Brief nonverbal displays affect neuroendocrine levels and risk tolerance.” Psychological Science, 21, 1363-1368, http://www.decisionlab.harvard.edu/CPL/Cuddy/2010_carney_cuddy_yap_psych_science.pdf

2.    Gray, Jordan (2014) “8 Powerful Exercises To Increase Your Masculine Energy”, https://www.jordangrayconsulting.com/2014/01/exercises-to-increase-your-masculine-energy/

3.    Highfield, Roger (2005) “Attractive women are more than just a pretty face”, The Telegraph, http://www.telegraph.co.uk/news/uknews/1502002/Attractive-women-are-more-than-just-a-pretty-face.html

4.    Hofstede, Geert (2001) “Culture’s Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations”, 2nd edition, p 297.

5.    Lichten, Edward M. (2011), “Testosterone Information”, US Doctor, http://www.usdoctor.com/testone.htm

6.    Macrae, Fiona (2012) “Is infidelity written all over a man’s face? Angular jaw, square chin and prominent brow suggest man is prone to cheating”, Daily Mail, http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2243109/Is-infidelity-written-mans-face-Angular-jaw-square-chin-prominent-brow-suggest-cheating.html

7.    Nair, Swati (2013) “The Tactics and Critical Analysis of FEMEN”, Nirmukta, http://nirmukta.com/2013/05/10/the-tactics-and-critical-analysis-of-femen/

8.    Pontikos, Dienekes (2008) “Which of these two women is more attractive? (updated)”, Dienekes’ Anthropology blog, http://dienekes.blogspot.ro/2008/03/which-of-these-two-women-is-more.html

9.    Teta, Jade (2013) „Female Hormones: Estrogen (Oestrogen) & weight loss”, Metabolic Effect, http://www.metaboliceffect.com/female-hormones-estrogen/

10. lector. univ. dr. Adrian Sonea (2015) „Revoluţia genului – spre o societate fără inimă? Feminismul, între politică şi ştiinţă”[/fusion_text][separator style_type=”shadow” top_margin=”20px” bottom_margin=”20px” sep_color=”” border_size=”” icon=”fa-refresh” icon_circle=”yes” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center” class=”” id=””][postslider layout=”posts” excerpt=”35″ category=”” limit=”3″ lightbox=”yes” class=”” id=””][/postslider][separator style_type=”shadow” top_margin=”20px” bottom_margin=”20px” sep_color=”” border_size=”” icon=”fa-refresh” icon_circle=”yes” icon_circle_color=”” width=”” alignment=”center” class=”” id=””][blog number_posts=”” offset=”” cat_slug=”” exclude_cats=”” show_title=”yes” title_link=”yes” thumbnail=”yes” excerpt=”yes” excerpt_length=”35″ meta_all=”yes” meta_author=”yes” meta_categories=”yes” meta_comments=”yes” meta_date=”yes” meta_link=”yes” meta_tags=”yes” paging=”yes” scrolling=”pagination” strip_html=”yes” blog_grid_columns=”3″ blog_grid_column_spacing=”40″ layout=”large” class=”” id=””][/blog] ]]> https://ipsi.ro/privitul-pasarilor-mindfulness/ Wed, 15 Mar 2017 11:52:45 +0000 http://ipsi.ro/?p=14355

Psih. Cristina Enescu

Sunt foarte multe studii care confirmă lucruri ştiute, aş putea spune chiar de bun simţ. Acest studiu este despre faptul că persoanele care trăiesc mai aproape de natură, de păsări, de verdeaţă, sunt mult mai puţin deprimate sau fac mai puţine atacuri de panică. Cel mai mult mi-a plăcut că au analizat şi momentul din zi în care este mai benefic să se uite la păsări şi numărul de păsări necesar ca să nu mai fie deprimat. După-amiaza e bine să ne uităm la păsări şi să petrecem timp în natură.

Dar, lăsând glumă la o parte, privitul păsărilor este un exerciţiu excelent de mindfulness. Meditaţia ne ajută oricând, iar să ne oferim câteva minute în fiecare zi pentru a medita este dovedit că ne ajută.

Câteva exerciţii foarte uşoare de “mindfulness”, adică trăirea conştientă a momentului prezent, ne ajută să ne simţim mai bine în fiecare zi şi să reducem depresia, anxietatea etc.

1. Respiraţia conştientă – aceasta este cea mai uşoară formă de meditaţie – se poate face oricând , oriunde. Tot ce trebuie să facem este să stăm liniştiţi şi să ne concentrăm pe respiraţie pentru un minut. Inspirăm pe nas, expirăm pe gură, cam câte 6 secunde. Ne concentrăm întreaga atenţie pe respiraţie, fără a ne gândi la nimic.
2. Observarea conştientă: să ne bucurăm de natură sau de spaţiul înconjurător. Alegem un obiect din jurul nostru şi îl analizăm pentru un minut sau două. Nu e nevoie să facem nimic, doar să observăm. Poate fi orice, inclusive păsările sau norii de pe cer.
3. Ascultarea conştientă – ascultă o melodie pe care n-ai mai ascultat-o de mult, doar ascultă fără să judeci fără să gândeşti, fii atent la fiecare sunet. Eu prefer să ascult sunetele din natură.

Studiu: Watching birds near your home is good for your mental health

Deși în zilele noastre psihologul (cum deseori este numit și psihoterapeutul și psihiatrul) este un specialist pe care este bine să îl frecventezi cel puțin în câteva situații importante din viață, fără a avea probleme majore, în România acest domeniu abia acum începe să își contureze beneficiile și să fie căutat de către persoanele care doresc prevenție și sanogeneză. Până nu demult, persoanele care mergeau la psiholog erau stigmatizate, pentru a nu părea că se asociază cu boala mintală sau cu incapacitatea de a rezolva propriile probleme.

Am devenit o generație high-tech, preponderent activi în mediul online, în detrimentul relațiilor interumane care s-au modificat major, discuția cu un specialist reprezentând o nevoie firească a omului contemporan sănătos mintal, care își rezolvă majoritatea sarcinilor vieții cu foarte mici dificultăți. Simțim nevoia de a ne înțelege anumite porniri așa zise instinctuale, să ne găsim timp pentru a ne observa cu atenție pentru a avea o perspectivă clară asupra viitorului, pe care să îl putem controla prin informație și anticipație. Deseori întâlnesc, în cabinet, oameni care déjà s-au confruntat cu conflicte de viață sau dificultăți pe sarcinile vieții, fie că este vorba despre parenting, cuplu, orientare profesională, conflicte de muncă, adicții sau alte probleme punctuale. Acești oameni beneficiază de susținere prin informație, prin prelucrarea propriilor emoții într-un cadru adecvat, care nu judecă (așa cum fac deseori colegii de serviciu, prietenii sau familia căreia ne confesăm) ajungând la o înțelegere structurată, cu soluții vizibile ce stau în puterea lor, în ritmul lor și în acord cu propria analiză.

Am întâlnit persoane care nu puteau spune familiei că vizitează un specialist, sau colegilor de birou, pentru că fie au observat cum alți colegi au fost marginalizați, fie au simțit o apăsare și teama că vor fi bombardați cu întrebări de genul : ”dar de ce mergi ?”, adresate pe un ton care spune, de fapt, în metalimbaj : ”dar ce ți s-a întâmplat așa grav de ai ajuns până acolo?”. Realitatea este că majoritatea ne-am gândit măcar o dată în viață : ”oare dacă aș merge la psiholog, în ce fel m-ar ajuta ?”, pentru că suntem ființe umane și avem o dezvoltare sănătoasă, adecvată, care ne permite să explorăm permanent noi modalități inteligente de a fi mai buni, de a ne fi mai ușor, de a nu resimți atât de multă frustrare sau oboseală etc. Realitatea rămâne aceeași : măcar o oră pe săptămână cu un specialist format adecvat îți câștigă multe alte ore în săptămâna respectivă, pentru că te implici diferit în viața ta, devii mai prezent, mai conștient de limitele dar și de potențialul tău, pe care îl valorifici din ce în ce mai mult.

Psihoterapia ar trebui să aibă, ca rezultat secundar nelipsit, creșterea bunăstării, a conștientizării momentelor de bucurie din viața ta, îmbunătățirea sănătății. Asta se și întâmplă în majoritatea cazurilor (nu mă crede pe cuvânt, verifică studiile de specialitate care includ un număr extraordinar de mare de subiecți, nu doar pacienții unui singur specialist).

Beneficiile psihoterapiei sunt maxime atât în cazul dezvoltării personale și a sanogenezei cât și în cazul tulburărilor mintale, prin :

îmbunătățirea controlului asupra propriei vieți, creșterea capacității de autoevaluare și percepție adecvată a realității, cu efecte asupra îmbunătățirii calității timpului, a sănătății, a relației de cuplu, a relației parentale (în ambele sensuri), a relațiilor sociale etc. Acest lucru se întâmplă atât pentru persoanele perfect sănătoase mintal, care doresc să ducă o viață conștientă, pe care să o trăiască deplin, nu care să îi trăiască, cât și pentru persoanele déjà afectate de o tulburare instalată în urma unor evenimente de viață mai solicitante
scăderea stresului asociat sarcinilor de zi cu zi și ale vieții în general. Implicit, se remit simptomele asociate multor afecțiuni, prin scăderea anxietății care generează procese de autoapărare (așa cum febra indică lupta organismului cu o infecție, la fel se întâmplă cu toate afecțiunile somatoforme)
tratează toate tipurile de tulburări mintale, în completarea tratamentului psihiatric

Revenind la subiectul nostru, se face simțită nevoia unei diferențieri între diferitele demersuri terapeutice pe care o persoană le poate accesa, întrucât nu este cunoscut modul în care se formează un psiholog, psiholog clinician, psihoterapeut, consilier psihologic. Le voi descrie succint, urmărind același cadru de prezentare pentru claritate :

Psiholog – absolvent al unei facultăți de Psihologie. Fără alte examene sau cursuri, el poate lucra în domenii care implică studiul și corelarea comportamentului uman, a personalității umane, a proceselor psihice implicate în diferite activități. Ex. recrutarea de personal.
Psiholog clinician – absolvent al unei facultăți de psihologie care s-a înscris ca practician la Colegiul Psihologilor din România, prin interviu, și care lucrează sub supervizare (prima treaptă) și parcurge cursuri de formare complementară în psihologie clinică. După încheierea supervizării, el devine autonom după ce susține un nou interviu de prezentare de cazuri. După un interval de timp relevant și după ce face dovada altor cazuri lucrate, devine specialist. Ce poate face un psiholog clinician : este singurul specialist care are dreptul legal de a aplica teste de evaluare pentru a măsura diferitele procese psihice și competențe mintale ale individului. Deși este singurul specialist care poate aplica măsurători omologate privind atenția, inteligența, personalitatea etc, el are și competențe de consiliere și intervenție. Psihologul clinician poate lucra în calitate de angajat al unui furnizor de servicii privind sănătatea umană sau își poate desfășura activitatea în propriul cabinet. Deseori colaborează cu medicul psihiatru pentru a-i oferi acestuia suport în diagnostic, prin evaluarea concretă a individului și măsurarea aspectelor solicitate de către medic.
Consilier psihologic – absolvent al unei facultăți de psihologie, științele educației, medicină, care a parcurs cursuri complementare aprofundate de formare în consiliere psihologică. Consilierul psihologic poate lucra în cabinet sau ca angajat, operând pe aceleași principii ca și un psihoterapeut, însă doar prin acces la conștient. Cu alte cuvinte, nu intervine în procesele neconștiente ale clientului său, pe care nu le accesează și care nu reprezintă miza unui tratament. El despovărează clientul prin ventilație și consiliere punctuală.
Psihoterapeut – idem ca la consilierul psihologic. Diferențe :
psihoterapeutul a parcurs formare complementară suplimentară modulului de consilliere, pe care formarea sa îl include,
prelucrează și elemente de neconștient, pe care le accesează în cadrul ședințelor de terapie
coleborează cu medicul psihiatru, atunci când situația o impune, el putând lucra atât terapie de prevenție cât și pentru tratament
sunt foarte multe metode de psihoterapie, diferența dintre diferitele metode fiind puțin semnificativă la nivelul pacientului. Totuși, sunt foarte multe persoane care doresc să știe care este formarea terapeutului înainte de a alege serviciile sale, preferând mai mult o tehnică de abordare față de celelalte. În esență, rezultatul ar trebui să fie același : psihoclaritatea care să genereze sănătate umană, nu doar mintală, bunăstare emoțională, financiară, materială, de cuplu și familie, indiferent de motivul pentru care a început terapia. Exemple de tipuri de psihoterapie : experiențială (axată pe modul în care pacientul experiențiază evenimentele din viața sa), cognitiv-comportamentală (se concentrează pe înțelegerea modului de bază în care clientul operează informațiile din viața sa), adlerianp (axată pe modul în care s-au format convingerile de bază ale individului și a felului în care interfereaza în prezent cu sarcinile vieții, sub aspectul familiei, a profesiei și a vieții sociale), psihanalitică (abordeaza individul non-directiv, oferind un spațiu de lucru bazat pe transfer terapeutic prin care pacientul se deschide, se înțelege și se dezvoltă, prelucrând intens aspecte de neconștient ce stau la baza tuturor acțiunilor sale), junghiană (ramificat din psihanaliză, metodă ce verifică prin simboluri și arhetipuri care sunt căutările inconștiente ale individului în manifestările sale) etc.

Intervenția psihologică, în general, are beneficii multiple asupra individului. Dacă îți dorești îmbunătățirea punctuală a unui aspect din viața ta, poți merge la oricare dintre specialiștii prezentați la pct. 2-4. Dacă îți dorești o îmbunătățire a mai multor aspecte, eventual conectate la structura de personalitate, alege un psiholog clinician sau un psihoterapeut. Clinicianul poate evalua adecvat și interveni iar psihoterapeutul poate prelucra aspectele ce țin de neconștient care te rețin în evoluție.

Firește, poți alege diferite programe de dezvoltare personală. Dacă preferi să te regăsești alături de persoane care caută un răspuns similar cu tine, un grup de psihoterapie te poate susține în acest demers. Astăzi foarte mulți adulți aleg chiar să studieze psihologi, ca o a doua/ treia facultate, pentru a se înțelege pe sine. Pentru a te dezvolta, eu îți recomand psihoterapie, pentru că îți oferă un cadru adecvat să te observi și să te dedici propriei persoane, să îți iei viața în propriile mâini aducând în sfera conștientă cât mai mult din procesele acum neconștiente, având astfel posibilitatea de a elimina ceea ce nu mai este necesar.

În cabinet ies la iveală frecvent decizii de viață luate de noi când eram copii, devenite deprindere care astăzi nu mai este adecvată contextului în care ne desfășurăm activitatea. Devenite deprinderi, acestea lucrează mut, fără ca noi să mai fim conștienți de ele, deranjându-ne doar când constatăm rezultatele acțiunilor noastre care nu ne satisfac pe deplin. Aceasta este, de fapt, cheia dezvoltării personale. Adecvarea la prezent prin parcurgerea trecutului și eliminarea deciziilor păguboase care îi aparțin. Revenirea la prezent.

Alegerea îți aparține. Timpul nu elimină problemele, doar le intensifică. Deciziile pe care le iei mâine ar putea fi mai atent structurate și ți-ar putea aduce rezultate vizibil mai bune. Terapia dureaza, și îmi permit să spun că acesta este un avantaj, nu un dezavantaj. Și deciziile luate fără control asupra proceselor implicate durează, așadar, tu ce alegi astăzi pentru un mâine așa cum ți-l dorești?

Copiii nu se nasc agresivi. Ei își exprimă nevoile în forma care dă cele mai rapide rezultate pentru a obține ceea ce le lipsește.

Agresivitatea la copii este, pe bună dreptate, asociată adesea cu frustrarea, sau păgubirea/privarea copilului de ceva ce el resimte că nu primește îndeajuns. Asta nu înseamnă, desigur, că părintele este vinovat, a greșit cu ceva sau nu are cale de ieșire. Interpretarea pe care o dăm acțiunilor copiilor este cel mai frecvent în   abordare adultă, omițând faptul că micuțul din fața noastră are alte filtre de interpretare, în   funcție de modul în   care și-a însușit explicarea anumitor situații. Deseori, el interpretează mici fascicole din exprimarea adulților din jurul lui ca fiind adevărate tragedii, din simplul motiv că îi lipsește informația sau că informația nu este înțeleasă pe deplin. El generalizează apoi aceste fascicole și devine din ce în ce mai greu să le identificăm și corectăm, pe măsură ce copilul crește.

Să ne amintim (A. Adler): “copilul nu este un adult în   miniatură!” Cu alte cuvinte, pentru a înțelege nevoile lui, nu trebuie să evaluăm situația cu ochii unui adult, ci să păstrăm contactul cu lumea copilului, cu evoluția lui de la o zi la alta, cu informațiile care îi lipsesc și să îl susținem să își aducă o contribuție proprie la activitățile familiei, din care să rezulte un beneficiu clar: a conta pentru ceilalți.

Abordarea agresivității la copiii de 6-12 ani se face după ce se identifică destul de clar contextul în   care apar aceste manifestări, durata, intensitatea, persoanele față de care se manifestă acest comportament. La ce stimuli copilul încetează, pentru cât timp, acest comportament? La fel ca majoritatea problematicilor Parentingului, soluția nu este acțiunea unică de a înlătura un simptom, ci structurarea unei relații pe principii care să treacă testul vremii și să îl ajute pe copil să își structureze resurse interne pentru a face față viitoarelor solicitări ale vieții, într-un mod armonios și care să îi aducă beneficii.

Firește, copiii pot avea reacții agresive și cand suntem la cumpărături, dacă nu primesc o ciocolată, iar asta nu înseamnă că o va primi în   urma acestui comportament. Să nu uităm, însă, că până să ajungem la aceste reacții în   fata ciocolatei, el si-a exersat deja agresivitatea în   fața părintelui și, cel mai probabil, a primit ceea ce îi lipsea pe moment, însă nu și ceea ce îi lipseste în   mod esențial. De aici și generalizarea comportamentului lui în   orice situatie în   care nu primește ceea ce solicita sau îi lipseste.

 Comportamentul agresiv la copiii mici – informații utile pentru identificarea problemei

1. Reacțiile copilului – cât de des este agresiv, în decursul unei zile, cât durează, care este răspunsul care îl liniștește?
   1. copilul este agresiv prin țipete, vorbește tare, nu îi lasă pe ceilalți să vorbească și se liniștește când i se atrage atenția însă pentru puțin timp – în acest caz copilul tău nu simte că i se acordă atenția dorită, că este important, vizibil, prezent și recunoscut de cei din jur. Soluția este să îi arăți că îl asculți, nu doar că îl auzi, să dai semnificație relației și schimbului de idei, de a i se spune calm, fără agresivitate, că îl asculți și îi acorzi atenția ta.
   2. copilul este agresiv verbal și plânge când nu obține ceea ce-și dorește, vrea să conducă, minte, nu ascultă – este posibil să fi intrat într-o luptă pentru obținerea puterii. Este conștient de inteligența sa și nu se poate subordona, căutând să își expună puterea. Soluția optimă pentru a combate comportamentul agresiv este, în acest caz, să îl implici activ pe copil în sarcini rezonabile vârstei și contextului, pentru a aduce o contribuție familiei sau sieși prin inteligența sa. Astfel, va folosi puterea inteligenței sale pentru a contribui, nu pentru a lupta.
   3. copilul este violent, în urma agresivitatii verbale, loveste, tranteste, se opreste doar cand fac un alt copil sa planga sau cand adultul este ranit intr-un fel sau altul din atitudinea sa, în   cautare permanenta de razbunare. în   acest caz, e posibil sa sufere și cel mai bun răspuns la acest comportament este sa fii atent cand nu se descurca și sa îl sustii, sa îl ajuti sa se simta ocrotit, aparat, inclus, și sa îl orientezi catre a face bine celor care au nevoie de ajutorul lui.
2. Reacțiile tale – ce simți când copilul are un comportament agresiv?
   1. Dacă te simți enervat/ iritat, cel mai probabil ți-a fost solicitată atenția peste măsura pe care tu o consideri rezonabilă – reține : măsura e a lui și se modifică în timp, pe măsură ce crește;
   2. Frustrare, îți este pusă sub semnul întrebării autoritatea – cel mai probabil s-a dus o luptă de putere;
   3. Dacă te numeri printre acei părinți care se simt răniți, personal, în urma reacțiilor copilului tău, este posibil ca el să caute o cale de răzbunare în   urma unei suferințe. De cele mai multe ori motivul suferinței lui nu este vizibil, camuflând cu succes ceea ce îl doare și întorcând suferința spre ceilalți.

 Concentrează-te pe aspectele pozitive, nu doar pe furia și agresivitatea copilului

Fiecare relație părinte-copil este unică. Cel mai potrivit pentru a avea grijă de copilul tău ești tu, așadar înarmează-te cu răbdare și cu multă informație. Fii cald și ferm cu copilul tău și scoate autoritatea din abordarea copilului de zi cu zi. Copilul învață de la tine cum se gestionează emoțiile negative, frustrările, luptele de putere, agresivitatea. Felul în care te comporti, nu doar cu el ci și cu ceilalti, va sădi în   el reacții proprii, în timp.

Abordarea adecvata este cea a întregului, care este mai mare decât suma părților. Nu aborda comportamentul  agresiv ci copilul ca întreg, nu te concentra pe lucrurile negative, ci pe cele pozitive și echilibrate, nu îi oferi iubirea ta condiționat de atitudinea lui, ci în   mod necondiționat, găsește soluții împreună cu copilul, fără a acționa asupra lui.

• Informează-te, pe cât posibil, discutând cu un consilier/ psiholog/ psihoterapeut. Învățarea din cărți este subiectivă și știm cu toții că, atunci când citim despre simptome, avem impresia ca le avem pe toate, regăsim nuanțe din fiecare problematica și mergem la cele mai dure modalități pentru a ne trata. Discută cu acesta despre întregul context în care se formează copilul tau, ramanand deschis la perspectivele existente și cooperând împreună cu copilul în   permanență.
• Verifică anturajul familial și acordă atenție răspunsului tău în fața persoanelor agresive din jur.
• Evită pedepsele, care au un efect 100% negativ asupra copilului, orientându-l spre autoritate ci nu spre rezolvarea situațiilor de viață. Îl va conduce spre lupte de putere în loc să îi deschidă perspectiva asupra găsirii soluțiilor în sarcinile viitoare ale vieții. Înlocuiește-le cu explicarea consecințelor acțiunilor sale, pentru a-l îndruma să devină responsabil și anticipativ în viitor, iar pentru greșelile déjà făcute, găsește cu el modalități prin care să contribuie la repararea situației și gesionarea comună a consecințelor. Este vital ca el să învețe rezolvarea greșelilor, nu pedepsirea lor.
• Rămâi constructiv pentru a clădi, cărămidă cu cărămidă, o relație părinte copil sănătoasă.

Succes!

– Mergi la psiholog, serios!

– Ce treabă are psihologia cu mine? Să mergi tu, eu sunt sănătos la cap!

Poate ca ai reacționat astfel sau mai dur, dacă ți-a făcut cineva o aluzie ori ți-a spus direct ceva similar cu scenariul de mai sus. Lucrul pe care nu îl știi sau pe care nu l-ai luat în seamă este acela că poate persoana care ți-a spus aceste cuvinte, dincolo de mesajul toxic, ar fi putut să îți aducă în prim plan un univers cu totul nou. Poate dacă ai avea deschiderea să cauți partea pozitivă a scenariului ai avea de câștigat. Da, ai putea câștiga din plin!

Anatomia și fiziologia, pe care le tratează medicina prin specializările ei tratează structura, forma și funcționarea corpului fizic, precum și ale organelor din corp. În paradigma ciberneticii, acestea la un loc pot echivala cu zona hardware. Dar, așa cum ai sesizat, dincolo de corpul acesta, există un corp secund, psyche, după cum l-a denumit acum aproape 2500 de ani Platon, filozoful grec, în Republica. Iar psihicul are ca echivalent zona software.

De mai bine de 100 de ani, psihologia, prin instrumentele sale validate și prin școlile sale cu diverse metodologii oferă beneficii atât celor trimiși la psiholog de către ceilalți (cei care „au probleme”), cât și celor care merg de bună voie la cabinetul specialistului (cei care vor să performeze din ce în ce mai bine).

În aproape toate cazurile este vorba despre decepții, adică situații din trecut și prezent – ceva ce am avut și nu mai avem, ceva ce am fi vrut să avem și nu am avut – ori din viitor, atunci când căutăm să ne pregătim cât mai bine pentru a diminua potențiale decepții, pentru a fi mai adaptați, mai performanți.

Cu aceste situații vine clientul către IPSI – Centrul de coaching, psihoterapie și dezvoltare personală. Aici este întâmpinat și susținut de către un coleg, de profesie psiholog, adică de un ghid în autodescoperirea și reevaluarea propriei realități. Aici clientul, trimis ori sosit de bună voie, găsește sprijinul și înțelegerea personală de care are atâta nevoie, în maximă confidențialitate; găsește soluțiile sale în rezolvarea conflictelor din propria viață; intră într-o relație pozitivă, constructivă, de continuă îmbunătățire pe acele zone ale vieții pe care le vizează.

Te aștept, dacă îți propui să construim. La un workshop, alături de alți 5-6 participanți, sau la o ședință individuală. În orice format alegi, eu te invit la reevaluarea emoțiilor care generează gânduri… care creează reacții…, care generează situații…, care produc realități…, care îți construiesc realitatea.

Ce îți rămâne de spus și mai ales, de făcut?

Nu-ți (l)ipsi!

psih. Romulus Vătășescu-Balcan

P.S.: Organizăm lunar, la sediul nostru sau al companiei tale workshopuri cu teme constructive: comunicare, despre sine, stil de viață, succesul vieții tale, relaționarea de succes etc.

Solicită informații suplimentare pe e-mail sau telefonic.

Amintește-ți! Ce e Fericirea?

Un complex de factori, deseori furnizați de ALTcineva, sau o trăire proprie, modul tău unic de a te referi la tot ceea ce te înconjoară, o alegere proprie, independentă de context?

Dacă ar fi să îi întrebăm pe cei cu care relaționăm: ”Tu ești fericit/ă?”, care este răspunsul cel mai des auzit?

”Ar putea fi și mai bine…” – adică fericirea depinde de ceva suprarealist ce încă nu s-a întâmplat, așadar e cazul să mai aștepte puțin, sau, – fericirea există dar îi e jenă să recunoască acest lucru, cel mai adesea pe motivul acelor credințe fatidice aplicate la scară mult prea mare (dacă admit, s-ar putea să nu mai fiu fericit și mâine, ca o pedeapsă că nu am fost suficient de umil)

”Eeei, sunt fericit că am copilul, el ce mă mai scoate din supărările vieții, e sursa tuturor bucuriilor mele…” – cu alte cuvinte: ”am scos fericirea din sarcinile mele de om trăitor și mă bucur doar de ceea ce este în afara mea, copilul, cea mai apropiată versiune a mea ca ființă” (foarte păguboasă decizie internă de viață..)

”Am avut momente mai bune” – e ca și cum ai spune că ai rămas ancorat într-un anumit context pe care ți-l amintești sau nu – de cele mai multe ori e doar un fel de a spune ceva fără să îți recunoști starea în fața celuilalt, pentru a nu te simți vinovat că tu ești fericit și el nu știi sigur cum se simte

”În principiu da, dar nu știu ce înțelegi tu prin fericire…” – pe principiul: ”nu dezvolt, nu înțeleg ce vrei de la mine așa că arunc mingea la tine în teren să îmi spui tu ce înseamnă fericirea pentru tine și abia apoi mai vedem cum stau eu cu fericirea…”

Recunosti aceste raspunsuri? Ti-a raspuns vreodata cineva ca este FERICIT?

Ei bine, FERICIREA este un construct complex, 100% banal. Am fost învățați atâtea lucruri complicate încât abordăm totul pe principiul eforturilor, ajungând până în punctul în care ne blocăm mintea în gânduri legate de “ce îmi mai lipsește să fiu fericit?” și, când colo, totul e în noi.

Fericirea există, e concretă, până când noi începem să o definim: atâta timp cu familia, atâția bani în cont, acea prestanță profesională, acei prieteni, glicemia mai mică… Nu ne mai oprim!! Cum am putea fi fericiți când confundăm fericirea cu bogăția/ sănătatea/ siguranța/ iubirea? Am văzut săraci/ bolnavi/ burlaci fericiți.

Tu ce scuză ai? Când închizi ochii și îți deschizi mintea,întrebându-te onest: ce mă face pe mine fericit/ă?, răspunsul e un construct, o achiziție sau un sentiment?

Analizăm și decidem, în primii ani de viață, ce înseamnă fericirea. Copilul fiind un excelent observator decide ce este potrivit pentru el în viață, pentru a fi fericit, observând ce anume din atitudinea celorlalți îi aduce fericire. Repetă aceste contexte pentru retrăirea sentimentului definitoriu. Apoi adultul doar retrăiește contextele. Apoi contextele îi decid alegerile. Apoi omul devine context.

Mai apare o problemă: ce asociezi cu Fericirea? Ai primit bine așadar te aștepți la ceva rău? De unde crezi că vine convingerea aceasta? Cum de s-au asociat în mintea ta, de vreme ce Fericirea există, indiferent dacă o percepi sau nu? Mai apar vocile din fundal, cărora le dai valoare concretă (din motive ce trebuie evaluate punctual) care spun: ”ei, tu ești fericit pentru că nu știi ce înseamnă suferința! Nu știi prin ce pot trece oamenii… Ai avut, probabil, o viață ușoară!!”

Ce faci cu aceste păreri? Te străduiești să le justifici suferințele tale, pentru a-I face să înțeleagă că ești fericit pentru că ești puternic sau te cufunzi în rușine, gândindu-te la toate suferințele lui, de care te gândești că tu ai fost ”providențial” scutit?

Tu știi că ești fericit?

Amintește-ți!

Fericirea nu este un complex de factori, deseori furnizați de ALTcineva, ci o trăire proprie, modul tău unic de a te referi la tot ceea ce te înconjoară. Este o poziționare. Fericirea este o alegere proprie, independentă de context.

Reset la Fericire? S-ar putea sa te ignore si sa continue sa-si vada de treaba, facandu-te fericit cand mirosi o floare, cand oferi sau primesti o imbratisare, cand simti ca ti se face pielea de gaina de la frigul din camera… Ramane de vazut, insa, reține: poți fi oricând fericit!

Nu-ți (l)ipsi!

psiholog Irina Vătăşescu-Balcan