Din luna noiembrie vom începe un nou grup de dezvoltare personală, cu o durata de 3 luni, sub formă de “șezătoare” săptămânală (în fiecare joi de la 19.30 la 21, online).
Tema pentru primele 3 luni este “Eu cu mine – Eu cu ceilalți”, și este o incursiune în relații, pornind de la cele timpurii și până în prezent, precum și relația cu sinele – celebra stimă de sine.
Este dedicat persoanelor cu adevărat interesate și care se pot implica cu “materialul propriu”. Desigur, vor fi si alte cerințe și criterii (confidențialitate, respect reciproc, ascultare activă, împărtășire/ autodezvăluire …) care să sprijine formarea unei mici comunități. Una foarte mică și solidară/ cu dorința de participare și întrajutorare. Dacă mai știți pe cineva interesat, poate participa alături de noi.
Investiția : 100 de lei pentru fiecare întâlnire, în regim early-bird, sumă plătibilă până în 10 noiembrie, respectiv 200 de lei la fiecare întâlnire (vor fi 12 întâlniri).
Vom lucra pe instrumente adleriene, pentru că sunt excelent structurate pentru grupuri, pe o temă specifică, iar următoarea tema o vom alege împreună, la finalul primei întâlniri/ modul.
Vino, nu-ti (L)ipsi!
Durata: 90 – 120 min.
Investiție:
- 100 lei / întâlnire (pentru cei care achită până la 10.11.2023)
- 200 lei / întâlnire
Loc: online (via Zoom)
Facilitator: Irina Vătășescu-Balcan
Întreaga activitate profesională, alături de practica proprie și de dezvoltarea personală în psihanaliză și psihoterapie adleriană, au constituit bazele fundamentale ale unei experiențe vaste, lucrând în instituţii din domeniul medical și bancar, unde a petrecut peste 22 ani de activitate profesională.
Practica terapeutică include, preponderent, abordare grupală, în traininguri, workshopuri și ateliere de dezvoltare personală, dar și evaluare și consiliere psihologică individuală și de cuplu sau familie.