psihoterapia altfel
psih. Irina Vătăşescu-Balcan
Tu câtă grijă ai de gândurile tale?
Astăzi, mai mult ca oricând, se presupune că putem discuta fără tabuuri despre emoţii. Putem spune “m-am infuriat”, “am refuzat pentru că mi-a fost teamă”, “nu vreau să fiu ca toată lumea”, “mă simt singur/ă în doi”. Și discutăm, deseori despre aceeași problemă, situată într-un context aparent diferit, cu cei apropiați, partener, prieteni, părinți. Unde se duc aceste preocupări? Dispar? Sau se accentuează?
Tu cât de des ai grijă de gândurile tale? Cât de importante sunt ele pentru tine? Cât de bine te cunoşti? Ce schimbări ar fi utile pentru ca tu să devii mai conştient de tine însuţi, să poţi lucra cu luciditate la serviciu, fără să mai fii invadat de gânduri despre colegul de birou, despre şeful tău, despre soţul/ soţia care “iar a uitat să…” despre copilul care nu aduce suficiente rezultate bune acasă, la “sacoşa de contribuţii”…?
Psihologia astăzi abundă în practici, tehnici, pe care să le aplicăm singuri, citind în prealabil şi încercând să tratăm aceste cărţi detaliate ca fiind un manual de instrucţiuni pentru noul “device” achiziţionat, cu funcţiile: a, b, c, d…. cât mai multe şi cât mai uşor de cuantificat. Lectură. Formulă. Aplicare. Cât timp? Până ce se face “un nou studiu de către cercetătorii de la….”, care să ne spună iarăşi ce ar trebui să faci pentru tine. Cum să te exprimi ca să îţi îmbunătăţeşti performanţele, cum să fii apreciat de către ceilalţi pentru ceea ce văd EI la tine, ce ar aprecia ceilalţi la tine …
Nu asta înseamnă psihoterapie. Nu asta vă spun psihoterapeuţii. Ei nu vă spun nimic. Tac. Vă privesc, dorind ca VOI să vă puteţi privi interior. Vă observă, căutând să vă împărtăşească tacit observaţiile fără judecăţi de valoare, să vă oglindească, pentru ca voi să vă puteţi desprinde propriile idei, gânduri, sentimente. Să le treziţi în contextul mental în care au adormit şi din care acţionează tăcut şi sigur, încontinuu. Să (vă) descoperiţi. Să (vă) permiteţi să fiţi. Trecutul discutat în terapie nu vizează să retrăiţi acel moment, ci să îl conştientizaţi acolo unde îi e locul: ÎN TRECUT!
Psihoterapia nu este carte, obiect, instrucţiune. Psihoterapia este ceea ce nu se observă atunci când prindeţi aripi şi daţi valoare fiinţei voastre. Aşa cum sunteţi. În contextul propriu de viaţă. Cu totul.
Astăzi ne “avantajează” un arsenal de “facilitatori” ai existenţei noastre, o rapiditate progresivă de a rezolva nevoile existente: o casă – un credit, informaţie – internet, iubire – o relaţie pasageră, un corp sănătos – mergem la sală; nu facem gimnastică acasă, pentru că, nu-i aşa, ne este greu să respectăm un program autoimpus, ne este foame-comandăm ceva acasă, fără să mai avem un tete-a-tete, sau ieşim în oraş, sau CONSUMĂM semipreparate. Vrem să lucrăm maxim un an sau doi pe un post, dacă nu chiar mai puţin, în aceşti doi ani fiind (credem noi) megaspecializaţi pe un domeniu care de fapt este un mic segment dintr-o activitate complexă, legată de alte activităţi ale “echipei” despre care presupunem că ştim totul şi că nu presupun la fel de mult efort ca sarcinile noastre. Deviza este: “nu am timp”, pentru majoritatea dorinţelor noastre consistente, inclusiv pentru a discuta cu un psihoterapeut întrucât, la drept vorbind, ne gândim “ce mi-ar putea spune un străin despre mine ce eu să nu ştiu deja? Oricum spun toţi acelaşi lucru!”.
Unde ne grăbim? În această grabă – ce anume am înţeles cu adevărat, pe cine (ne-)am lăsat în urmă? Cum ne merge cu adevărat relaţia de cuplu în cele maxim 2 ore pe zi (cu greu adunate într-o lună) în care ne privim partenerul în ochi? Ce facem când ajungem acasă şi îl salutăm? Ne gândim cum şi unde să mai plecăm de acasă în weekend, să ne “îmbogăţim” cu încă o ieşire DIN casă? La ce ne gândim în timp ce lucrăm la serviciu? Care este cel mai des cuvânt pe care îl folosim? Unde ne doream să fim acum 5 ani? Am ajuns acolo? Dacă da – cum ne-a schimbat acest lucru şi mai important încă: ne mai dorim acest parcurs?
Închide ochii pentru 5 minute şi vizualizează-ţi ultimele 48 de ore. Notează fără reţinere ceea ce ai făcut pe o foaie, într-o coloană, motivul pentru care ai făcut lucrul respectiv în cea de-a doua şi cât de important este pentru TINE, sufleteşte, lucrul respectiv, în cea de-a treia. Gândeşte-te din nou: unde eşti acum este locul în care te regăseşti cel mai bine?
Dar cu vinovăţia, cum stai? Te “muncesc” deseori gânduri legate de “cine e vinovat” in jurul tău sau de cât de vinovat eşti tu pentru un anumit lucru? Ce crezi că se întâmplă în interior, în corpul tău, când ai aceste gânduri? Când eşti emoţionat, simţi că îţi tremură corpul? Când îţi e teamă, simţi că ţi “se taie picioarele”? Când cineva te nedreptăţeşte, simţi că nu îţi mai ajunge propriul corp să reacţionezi? Ce stă în spatele tuturor acestora dacă nu propriile gânduri, asociate fără prea mult timp la dispoziţie, etichetate şi nebăgate în seamă, lăsate să lucreze împotriva noastră, în loc de a ne servi pe noi? Ce e mai grav? Să îţi uzezi resursele interne zilnic sau să “(îţi)faci rost de timp”?
Este suficient să îţi pui câteva întrebări, în mod autentic, pentru a te lămuri că, în tot acest iureş al vieţii de zi cu zi, aşa cum este viaţa înţeleasă şi trăita, este loc de mai bine, este loc să te regăseşti pe TINE, acel izvor de resurse şi autenticitate, de raţiune şi emoţie înţeleasă şi acceptată.
Ţi-ai aloca singur 45 de minute de introspecţie pe săptămână, în care să te simţi, să îţi evaluezi sentimentele din ultima săptămână, să descoperi dacă faci ceea ce îţi place? Ţi-ai respecta acest program cu stricteţe, ştiind că astfel nu “te trăieşte viaţa”, ci “îţi trăieşti viaţa”? Sau ai prefera să te susţină o persoană dedicată, care îşi programează timpul alături de tine, care este formată/pregătită pentru a nu interfera negativ sau a te judeca, dispusă să te însoţească în universul tău, pentru a te ajuta să te poziţionezi şi să acţionezi PENTRU TINE, în tot ceea ce faci?
Încearcă următorul exerciţiu, începând de acum, în fiecare zi: alocă-ţi 20 de minute în care să lucrezi cu tine, să te simţi, să te evaluezi, să te încurajezi şi să faci toate acestea într-un spaţiu privat, fără să fii deranjat. Răspunde sincer: crezi că asta te-ar ajuta să te organizezi interior mai bine? Să devii mai bun pentru tine? Mai sigur şi mai consistent?
Dacă te grăbeşti să răspunzi că nu ai timp pentru asta, mai gândeşte-te!
“Pentru asta” înseamnă, de fapt, “pentru tine”.
Succes şi… Nu-ţi (L)ipsi!